VISUL DE PE NIL
un vis premonitoriu implinit
Visul l-am avut in anul 2007 pe Nil. Desertul si Marea Rosie m-au facut praf... mi-au placut peste masura. Straniu...! Desertul este fascinant... Ma gandesc cum or fi putut sa supravietuiasaca evreii ratacind prin desert, dincolo de povestea cu potarnichile si mana cereasca, intr-un peisaj atat de straniu!? Cum!? Cum poti rezista psihic la o asemenea incercare!? Si inca patruzeci de ani....
Nota:
Visul care urmeaza trebuie imaginat in culori sepia, batand mai mult spre gri-verzui, cu mici pete de culoare, ici-colo.
Se facea - toate visele incep cu "se facea" - ca era dupa-amiaza si ca eram la o petrecere cu multi oameni cunoscuti, prieteni, rude dar si persoane necunoscute, pe terasa unui apartament dintr-o casa in care tocmai ma mutasem, situata intr-un loc nedefinit, dintr-un oras vechi uitat de timp.Terasa in forma de potcoava, situata oarecum la nivelul primului etaj, imbratisa coltul casei, lasand vederii o priveliste de oras de provincie, cu arbori bogati si blocuri vechi, inalte, masive si prafuite. Chiar in fata iesirii pe terasa era organizat barul iar dupa colt lumea dansa si petrecea in voie. Dar tot acolo, in dreapta, dupa coltul casei, se afla in visul meu un bloc foarte inalt cu multe nivele, construit in stilul arhitecturii germane dintre razboaie, iar undeva, cu cateva etaje mai sus decat locul unde ne aflam noi, de la balustrada unei terase lungi, vreo zece-doisprezece barbati se uitau curiosi si tacuti de la inaltime, la petrecerea noastra. De fapt nu li se vedeau decat capetele rase insirate ca niste bostani, cu barbiile sprijinite de dosul palmelor, la o departare egala unul fata de celalalt. Nu am dat importanta acestui tablou si nu parea ca cineva ar fi fost contrariat sau ca s-ar fi sinchisit de privirile lor atente.
Tocmai ce ma asezasem la rand la bar ca sa-mi iau o bautura, ca am observat ca lui G., fratele prietenei mele M., ii lipsea mana dreapta de la incheietura, lucru care evident, m-a frapat. "Ia uite domnule!" - ma socoteam eu in visul meu - "Il cunosc pe G. de atatia ani si n-am remarcat pana acum ca nu are palma dreapta...! Cum de a fost posibil sa nu observ!? Extraordinar! Ce bine a stiut el sa mascheze acest lucru...!" .
Mi-am luat paharul cu bautura si am trecut de cealata parte a terasei. Si cand am dat coltul - Doamne fereste! - ce sa vezi!?
In fata noastra, a convivilor, terasa fusese ocupata de o multime de prelati, asezati cuminti pe mai multe randuri de scaune, cu un culoar de trecere pe mijloc, exact ca la biserica. Am remarcat sutanele negre, gulerasele albe, unii avand barbile negre sau sure, dar in orice caz extrem de solemni in atitudine, privind fix si intens catre noi, fara sa clinteasca.
Cat lipsisem, si inca eram la rand la bautura incepuse sa se auda asa ca un vuiet sacadat, ca un fel de mantra ale carei cuvinte nu se auzeau deslusit, o incantatie polifonica pe voci baritonale si de bas, crescand in intensitate aproape imperceptibil, melodie care ajunsese destul de puternica si aproape amenintatoare atunci cand am dat cu ochii de multimea de preoti asezati pe scaune.
Atunci de-abia, ridicand ochii catre blocul de vizavi, am observat ca terasa de unde eram urmariti, se continua la unul din capete cu o scara exterioara care cobora oblic, unind ca un Z intors cele doua terase ale cladirilor, si se termina direct in culoarul format de cele doua siruri de preoti de pe terasa noastra... Iar oamenii de pe terasa blocului de vizavi, in vuietul surd al muzicicii aceleia care devenea tot mai amenintatoare, s-au ridicat in picioare devenind deodata uriasi, si, cu bustul gol, atletici, ca intr-un fel de procesiune, au inceput sa coboare fara graba, in sir indian, scara care ducea catre terasa noastra. Iar pe masura ce coborau, trupurile lor colosale redeveneau de inaltimea unor oameni obisnuiti. Incantatia s-a oprit deindata ce cortegiul acelor barbati care coborasera scara au ocupat culoarul de trecere dintre preotii asezati.
Primii trei dintre barbatii din cortegiu purtau pe umeri pe J., prietena noastra bioenergeticiana, imbracata intr-o rochie rosie de voal si care, perfect intinsa si rigida ca o scandura, parea moarta. Unul ii tinea incheiturile mainilor, al doilea ii sprijinea capul pe umarul drept iar cel de-al treilea ii tinea picioarele.
Linistea devenise si mai amenintatoare decat incantatia de mai’nainte. Nimeni nu vorbea. Ne priveam fix unii pe ceilalti, tensiunea crestea iar musafirii mei facusera deja un pas inapoi. In primul moment si mie mi-a fost teama dar apoi m-am gandit: "Si ce-or sa-mi faca!? Ce-as putea sa patesc? Eu ma bag intre ei!" Si asa am si facut.
Am inaintat si, fara o vorba, i-am impins cu blandete pe primii doi barbati la o parte si degajand-o pe J., le-am luat locul. Cu mana stanga intinsa in fata am apucat incheieturile bratelor lui J., iar capul i l-am asezat pe umarul meu drept. Desi J. parea cuprinsa de rigor mortis, atunci cand am atins-o si i-am simtit pielea incheieturilor am realizat ca nu era moarta, iar in momentul imediat urmator am primit parca o porunca nerostita de la ea, un gand al ei, in care-mi zicea clar: "Pune-mi mana pe inima!" .
Mi-am rasucit bratul drept mult in spate si mi-am pus palma desfacuta sub sanul ei stang, deasupra inimii, fara niciun fel de conotatie sexuala. Am facut ceea ce ma rugase. Inima ii batea.
Aici se termina visul!
A doua noapte am urcat pe Sinai.
Adevarata poveste cu talmacirea visului abia acum incepe.
un vis premonitoriu implinit
Visul l-am avut in anul 2007 pe Nil. Desertul si Marea Rosie m-au facut praf... mi-au placut peste masura. Straniu...! Desertul este fascinant... Ma gandesc cum or fi putut sa supravietuiasaca evreii ratacind prin desert, dincolo de povestea cu potarnichile si mana cereasca, intr-un peisaj atat de straniu!? Cum!? Cum poti rezista psihic la o asemenea incercare!? Si inca patruzeci de ani....
Nota:
Visul care urmeaza trebuie imaginat in culori sepia, batand mai mult spre gri-verzui, cu mici pete de culoare, ici-colo.
Se facea - toate visele incep cu "se facea" - ca era dupa-amiaza si ca eram la o petrecere cu multi oameni cunoscuti, prieteni, rude dar si persoane necunoscute, pe terasa unui apartament dintr-o casa in care tocmai ma mutasem, situata intr-un loc nedefinit, dintr-un oras vechi uitat de timp.Terasa in forma de potcoava, situata oarecum la nivelul primului etaj, imbratisa coltul casei, lasand vederii o priveliste de oras de provincie, cu arbori bogati si blocuri vechi, inalte, masive si prafuite. Chiar in fata iesirii pe terasa era organizat barul iar dupa colt lumea dansa si petrecea in voie. Dar tot acolo, in dreapta, dupa coltul casei, se afla in visul meu un bloc foarte inalt cu multe nivele, construit in stilul arhitecturii germane dintre razboaie, iar undeva, cu cateva etaje mai sus decat locul unde ne aflam noi, de la balustrada unei terase lungi, vreo zece-doisprezece barbati se uitau curiosi si tacuti de la inaltime, la petrecerea noastra. De fapt nu li se vedeau decat capetele rase insirate ca niste bostani, cu barbiile sprijinite de dosul palmelor, la o departare egala unul fata de celalalt. Nu am dat importanta acestui tablou si nu parea ca cineva ar fi fost contrariat sau ca s-ar fi sinchisit de privirile lor atente.
Tocmai ce ma asezasem la rand la bar ca sa-mi iau o bautura, ca am observat ca lui G., fratele prietenei mele M., ii lipsea mana dreapta de la incheietura, lucru care evident, m-a frapat. "Ia uite domnule!" - ma socoteam eu in visul meu - "Il cunosc pe G. de atatia ani si n-am remarcat pana acum ca nu are palma dreapta...! Cum de a fost posibil sa nu observ!? Extraordinar! Ce bine a stiut el sa mascheze acest lucru...!" .
Mi-am luat paharul cu bautura si am trecut de cealata parte a terasei. Si cand am dat coltul - Doamne fereste! - ce sa vezi!?
In fata noastra, a convivilor, terasa fusese ocupata de o multime de prelati, asezati cuminti pe mai multe randuri de scaune, cu un culoar de trecere pe mijloc, exact ca la biserica. Am remarcat sutanele negre, gulerasele albe, unii avand barbile negre sau sure, dar in orice caz extrem de solemni in atitudine, privind fix si intens catre noi, fara sa clinteasca.
Cat lipsisem, si inca eram la rand la bautura incepuse sa se auda asa ca un vuiet sacadat, ca un fel de mantra ale carei cuvinte nu se auzeau deslusit, o incantatie polifonica pe voci baritonale si de bas, crescand in intensitate aproape imperceptibil, melodie care ajunsese destul de puternica si aproape amenintatoare atunci cand am dat cu ochii de multimea de preoti asezati pe scaune.
Atunci de-abia, ridicand ochii catre blocul de vizavi, am observat ca terasa de unde eram urmariti, se continua la unul din capete cu o scara exterioara care cobora oblic, unind ca un Z intors cele doua terase ale cladirilor, si se termina direct in culoarul format de cele doua siruri de preoti de pe terasa noastra... Iar oamenii de pe terasa blocului de vizavi, in vuietul surd al muzicicii aceleia care devenea tot mai amenintatoare, s-au ridicat in picioare devenind deodata uriasi, si, cu bustul gol, atletici, ca intr-un fel de procesiune, au inceput sa coboare fara graba, in sir indian, scara care ducea catre terasa noastra. Iar pe masura ce coborau, trupurile lor colosale redeveneau de inaltimea unor oameni obisnuiti. Incantatia s-a oprit deindata ce cortegiul acelor barbati care coborasera scara au ocupat culoarul de trecere dintre preotii asezati.
Primii trei dintre barbatii din cortegiu purtau pe umeri pe J., prietena noastra bioenergeticiana, imbracata intr-o rochie rosie de voal si care, perfect intinsa si rigida ca o scandura, parea moarta. Unul ii tinea incheiturile mainilor, al doilea ii sprijinea capul pe umarul drept iar cel de-al treilea ii tinea picioarele.
Linistea devenise si mai amenintatoare decat incantatia de mai’nainte. Nimeni nu vorbea. Ne priveam fix unii pe ceilalti, tensiunea crestea iar musafirii mei facusera deja un pas inapoi. In primul moment si mie mi-a fost teama dar apoi m-am gandit: "Si ce-or sa-mi faca!? Ce-as putea sa patesc? Eu ma bag intre ei!" Si asa am si facut.
Am inaintat si, fara o vorba, i-am impins cu blandete pe primii doi barbati la o parte si degajand-o pe J., le-am luat locul. Cu mana stanga intinsa in fata am apucat incheieturile bratelor lui J., iar capul i l-am asezat pe umarul meu drept. Desi J. parea cuprinsa de rigor mortis, atunci cand am atins-o si i-am simtit pielea incheieturilor am realizat ca nu era moarta, iar in momentul imediat urmator am primit parca o porunca nerostita de la ea, un gand al ei, in care-mi zicea clar: "Pune-mi mana pe inima!" .
Mi-am rasucit bratul drept mult in spate si mi-am pus palma desfacuta sub sanul ei stang, deasupra inimii, fara niciun fel de conotatie sexuala. Am facut ceea ce ma rugase. Inima ii batea.
Aici se termina visul!
A doua noapte am urcat pe Sinai.
Adevarata poveste cu talmacirea visului abia acum incepe.
SINAIUL
Pe seara am ajuns cu autocarul la cele cateva moteluri de langa Manastirea Sfanta Ecaterina de la poalele Muntelui Sinai. La miezul noptii ne-am strans la poalelele muntelui mult mai multi turisti decat cei cu care venisem in autocar, caci alturi de noi mai erau inca vreo doua grupuri de turisti. Urcarea, anuntata de ghizi ca initiatica - sincer sa fiu n-am vazut nimic initiatic in ea- a-nceput la 12 noaptea, ca sa prindem rasaritul sus pe varful muntelui. Camilarii ne asteptau deja cu camilele inseuate si odihnite, la poalele muntelui iar o parte din grup au plecat cu camilele... Ceilalti, multi, am luat-o pieptis cu lanternele aprinse. Bezna totala... dincolo de fascicolul de lumina al lanternei nu vedeai nimic. Si-apoi ne mai incurcam si in camile, caci in rand si in paralel cu noi, mergeau si ele, camilarii asteptand ca cineva sa oboseasca si sa-l urce mai departe. Din cand in cand, cate doi, trei turisti obositi se suiau pe camile si dispareau inaintea noastra.
La un moment dat, in imbulzeala creata de intuneric, o doamna, doctor dupa cum cum se recomandase, venita in calatorie cu sotul dumneaei, pensionari septuagenari amanadoi, este busculata de o camila, se dezechilibreaza si cade proptindu-se cu mana dreapta intre doua pietre. Doamna desigur, acuzand dureri foarte mari si suspectand ca si-a fracturat mana incepe sa geama, iar printre suspine ne spunea ca avusese o presimtire cu cateva ore inainte ca ceva rau i se va intampla, dar ca totusi se incapatanase si luase in ultima instanta hotararea sa urce pe Sinai. Chestiunea care a rezultat nu a fost simpla de loc, si in ciuda durerilor foarte mari, doamna a fost urcata pe o camila si a continuat urcarea. Intr-adevar a doua zi dimineata, dupa ce a coborat muntele, un doctor i-a pus mana in atele... Facuse fractura.
Si iata cum semnul care mi s-a aratat in vis, respectiv barbatul G. fara mana dreapta, isi gaseste in noaptea urmatoare, o corespondenta inversa, printr-un accident suferit de o femeie la mana dreapta.
Prietena mea M., impreuna cu fratele ei G. si cu bioenergica J. plecasera inca de la baza cu camilele. Eu am urcat in noaptea aceea muntele cu piciorul, mai mult de doi kilometri si jumatate in inaltime, timp de patru ore si jumatate, pe un drum serpuitor si destul de dificil, nefacand decat doar doua popasuri mai maricele. In timp ce urcam anevoie, pe cararea cat de cat "amenajata" chipurile, urmand niste trepte iluzorii si inegale, facute din bolovani de diverse dimensiuni, si cu un simulacru de bordura, ma gandeam ca pentru Moise, care nu a avut niciun fel de carare de urmat, drumul trebuie sa fi fost o incercare extrem de grea si de periculoasa.
Dupa un popas cu racoritoare si cateva tigari a urmat cea mai dificila panta pana in varful Sinaiului. Am ajuns cand se crapa de ziua. Peisajul era absolut senzational, privelistea colosala, primele raze de soare deja incepusera sa lumineze crestele stancoase a catorva munti dimprejur. Luna inca nu parasise cerul iar soarele arunca putin cate putin, raze tot mai indraznete.
Atunci s-a declansat tahicardia. Era frig, vantul sufla cu putere iar camasa transpirata de dupa urcus a devenit ca o a doua piele rece si inghetata. Inima facea in toate felurile... nu mai avea acel "lup-dup, lup-dup, lup-dup" normal ci un singur fel de bataie, care se intampla cand si cand. M-am asezat pe o piatra, inghetat, cu puloverul zbatandu-se dupa cum vrea inima mea, iar in pauzele lungi, de cateva secunde, cand nu mai batea deloc si in care ma consideram potential mort, caci vai, cine ar fi putut sa-mi garanteze ca inima isi va continua travaliul, tot uitandu-ma la prapastiile prin care urcasem noaptea ca orbetele, ma intrebam cine o sa ma dea pe mine jos, teapan si mort, de-acolo din varful muntelui. Prietena mea M. ma tinea de o mana si plangea, J, bioenergica, incerca sa-mi transfere bionergie cu palmele, ca sa-mi regleze ritmul cardiac. Eu nu mai eram atent la ele. Nu-mi era frica, pluteam doar.
"Trebuie sa intru in campul tau” mi-a zis J. si a venit in spatele meu, m-a imbratisat si si-a pus palma dreapta peste inima mea... N-a durat foarte mult. Mi-am revenit, inima si-a intrat in ritmul ei firesc si am putut sa ma bucur alaturi de ceilalti turisti de rasaritul de soare.
Si iata cum, cel de-al doilea semn din vis, cel cu pusul mainii pe inima, s-a adeverit. Si-acolo unde am visat o femeie, respectiv pe J., in locul ei a fost un barbat, adica eu, si-acolo unde ea mi se parea inghetata si unde eu am pus mana pe inima ei, a fost sa fie invers. Si-acolo unde cei doi barbati din visul meu, dintre care unul eram eu, o tineam pe J., iata cum in viata reala, doua femei m-au tinut pe mine, M. si J., iar grupul acela de oameni din vis care a coborat cu J., a fost sa fie grupul cu care am urcat pe Sinai. Ce cautau prelatii aceia in visul meu? Ei bine, chiar in varful muntelui se afla o bisericuta, mai mult o capela inchisa, unde nu se mai tineau slujbe, iar vuietul sacadat pe care il auzeam ca pe o incantatie in visul meu a fost vuietul inimii mele pe care il auzeam in timpane sus pe Sinai.
Si-am incalecat pe-o sha de camila si v-am spus povestea mea asha, umila.
PS. Coboratul de pe Sinai, cu camila de data aceasta a fost un supliciu. Shaua era ingusta si avea doua protuberante, una in fata si alta in spate, iar camila era de fapt un camiloi in calduri care zbiera, scuipa si se-agita tot timpul, asa incat, la coborare, dincolo de chacra inimii Anahata, cu care avusesem probleme in varful muntelui, am mai primit si nenumarate lovituri dureroase in inca doua chacre: in Muladhara si in Swadhistana. Mai clar, la fiecare pas al camilei care cobora abrupt, primeam o lovitura intre picioare, dupa care urma una in shale, de la pintenul sheii si imediat una in burta de la celalalt pinten. Un-doi-trei... Ah..! Un-doi-trei... Ah..! Un-doi-trei... Ah...! ..si uite-asa am dus-o pana jos! La un moment dat ajunsesem sa calaresc ca in filmele cu cazaci, atarnand intr-o parte pe langa sha, cu picioarele ptrecute in foarfeca pe dupa gatul camiloiului, aproape sa ma rastorn de durere.
- Bine ati venit domnu'..! - imi urau turistii din grupul meu care deja ajunsesera.
- Puteti sa-mi spuneti doamna! - le replicam, dupa cate lovituri nepermise primisem pana atunci.
