Cei patru cavaleri ai Apocalipsei personale, călare pe cai verzi
- Apofenia, Pareidolia, Hierofania şi Teofania -
Cum vrei să te întorci cu faţa către Dumnezeu, pe a cărui prezenţă o simţi în inima ta, cum dai cu ochii de un perete fără de sfârşit. Şi de-aici începe mirobolantul spectacol de lumini şi umbre al minţii. Oricât ai încerca să străpungi peretele cu privirea, ca să-l vezi pe Dumnezeu, atenţia îţi este furată invariabil de herghelii de cai verzi în mişcare, pictaţi acolo de înaintaşii tăi sau chiar de tine însuţi, întruchipând feţi-frumoşi, n-dimensiuni, portaluri, îngeri, linii temporale, extratereştri şi ilene cosânzene, care aleargă haotic pe perete, mânaţi sau fugăriţi din urmă de turme dezlănţuite de ghionoaie, draci, balauri, vrăjitoare, annunaki şi zmei. Aceasta-i Fata Morgana interioară.
Şi dacă totuşi dorinţa şi setea ta de adevăr, infinit, iubire şi absolut îţi este amarnic de adâncă şi de chinuitoare, apoi încaleci degrabă un cal verde, treci prin zid călărind pe deşelate şi, urmărind Fata Morgana fugi cu el în altă lume, pe alt perete colosal pe care aleargă spumegând alte herghelii verzi. Şi-apoi dacă bidiviul ţi-a obosit, încaleci un altul, îi dai pinteni, treci cu el prin noul perete şi ajungi iarăţi în altă lume, în faţa altui perete uriaş... şi tot aşa. Undeva, în spatele tuturor acestor ziduri labirintice construite special pentru tine, Marele Herghelegiu se ţine de mână cu Fata Morgana, te fracţionează şi râde. Aici este marea cacialma a minţii, privită ca interfaţă între Dumnezeu şi om.
